Proprietățile chimice ale stratului adeziv în hârtie autoadezivă joacă un rol crucial în capacitatea sa de a se lega eficient la diferite suprafețe, cum ar fi plastic, sticlă sau țesătură. Iată o defalcare a modului în care compoziția chimică a adezivului influențează performanța sa:
1. Compoziția adezivă
Adezivi pe bază de acril: adezivii acrilici sunt folosiți în mod obișnuit în hârtiile autoadezive, deoarece oferă o legătură puternică, o rezistență bună la vreme și o stabilitate excelentă a UV. Sunt utilizate de obicei pentru aplicații care necesită aderență clară, cum ar fi pe suprafețe de sticlă sau din plastic. Structura chimică a acrilicilor le permite să formeze o legătură puternică cu suprafețe non-poroase precum sticla și plasticul, oferind o durabilitate bună în medii exterioare.
Adezivi pe bază de cauciuc: adezivii de cauciuc sunt adesea folosiți pentru aplicații în care este necesară o abordare puternică și instantanee (lipiciul la contact). Acești adezivi tind să aibă o performanță mai bună pe suprafețele mai dure și oferă o legătură inițială puternică, dar pot fi mai puțin durabile sub expunerea la UV. Sunt mai potrivite pentru aplicații interioare pe hârtie sau țesătură.
Adezivi pe bază de silicon: adezivii din silicon sunt folosiți în aplicații specializate, mai ales atunci când adezivul trebuie să funcționeze sub variații de temperatură ridicată sau când o suprafață poate experimenta expunerea la umiditate. Siliconul oferă o aderență excelentă la materiale precum sticla și poate rezista la medii mai dure, dar în general este mai scump.
2. Energia de suprafață și chimia suprafeței
Energia de suprafață a materialului legat joacă un rol semnificativ în cât de bine va adera stratul adeziv. Diferite suprafețe au energii diferite de suprafață:
Plastic: Multe materiale plastice au o energie de suprafață scăzută (de exemplu, polipropilenă), ceea ce poate îngreuna aderența fără tratament la suprafață. Unii adezivi sunt formulați cu suporturi suplimentare sau primeri pentru a îmbunătăți lipirea la aceste tipuri de suprafețe. Plasticii cu energie scăzută de suprafață necesită adesea tratamentul cu corona sau primerii pentru a -și crește energia de suprafață și pentru a îmbunătăți strânsoarea adezivului.
Sticla: Sticla este un material de energie mare de suprafață, ceea ce îl face ideal pentru lipirea cu multe tipuri de adezivi, în special acrilice. Moleculele adezive sunt capabile să formeze legături puternice cu suprafața, ceea ce duce la un atașament durabil. Cu toate acestea, uleiul sau grăsimea pe sticlă pot preveni aderența corespunzătoare, astfel încât curățarea minuțioasă este esențială.
Țesătură: țesătură, fiind poroasă, prezintă o provocare diferită. Adezivii proiectați pentru țesătură trebuie să pătrundă ușor pe suprafață pentru a crea o legătură puternică. Adezivii pe bază de cauciuc tind să funcționeze bine pe țesătură, deoarece pot forma o legătură flexibilă și lipsită. Pentru țesături netede sau fibre sintetice, adezivul trebuie să aibă suficientă abordare pentru a menține aderența fără a deteriora țesătura.
3. Viscozitate și proprietăți de flux
Vâscozitatea adezivului determină cât de ușor curge și se răspândește pe o suprafață. Pentru hârtie autoadezivă , vâscozitatea este concepută pentru a se asigura că stratul adeziv:
Se răspândește uniform pe materialul de sprijin (căptușeala de eliberare) fără a fi prea curgător sau prea gros.
Formează un strat subțire care permite o legătură puternică, fără a satura suprafața.
Se asigură că adezivul nu devine prea lipicios și greu de manevrat înainte de aplicare, mai ales atunci când lucrează cu suprafețe precum materiale plastice sau metal.
4. Reactivitate chimică și mecanism de legătură
Adezivii se leagă de obicei prin adeziune fizică (abordare) sau legare chimică:
Adeziunea fizică apare atunci când moleculele adezive interacționează cu suprafața la un nivel molecular prin forțele van der Waals. Acest lucru este frecvent în adezivii cu tampon scăzut care formează legături temporare.
Legarea chimică se întâmplă atunci când anumite molecule adezive reacționează chimic cu suprafața, formând o legătură mai puternică. Acest lucru este deosebit de important pentru substraturile care au o afinitate mai mică pentru adezivi, cum ar fi anumite materiale plastice sau suprafețe acoperite.
5. Rezistența la umiditate
Unii adezivi sunt concepuți pentru a rezista la expunerea la umiditate, ceea ce este crucial pentru aplicațiile în care hârtia autoadezivă poate fi expusă la umiditate sau apă. Acest lucru este deosebit de important atunci când se leagă de materiale precum sticla sau anumite materiale plastice care pot fi expuse la apă.
Adezivii impermeabili sunt adesea folosiți pentru aplicații în aer liber sau unde hârtia autoadezivă poate întâlni condiții umede frecvente, cum ar fi băi sau bucătării. Acești adezivi sunt hidrofobi (respingeți apa) și rezistă degradării umidității.
6. Rezistența la temperatură
Adezivii folosiți în hârtiile autoadezive trebuie să efectueze sub diferite intervale de temperatură:
Rezistență la temperatură ridicată: Unii adezivi, precum siliconul, sunt formulați pentru a rezista degradării la foc ridicat și se vor lega bine de materiale precum metalul sau sticla în medii calde.
Rezistență la temperaturi scăzute: adezivii care sunt folosiți în medii reci trebuie să-și păstreze proprietățile adezive fără a deveni fragile sau a pierde rezistența legăturii. Acest lucru este important pentru aplicațiile în aer liber sau în zonele de refrigerare industriale în care materialele plastice sau sticla sunt suprafețe comune.
7. Timp de întărire și setare
Unele hârtii autoadezive pot necesita o perioadă de întărire sau setare înainte de a obține o rezistență maximă a legăturii. În schimb, alții oferă o legătură rapidă la contact (în special adezivii pe bază de cauciuc), dar aderența lor pe termen lung poate fi mai puțin stabilă decât cele care se vindecă chimic sau prin expunerea la lumină UV sau căldură.
8. Adeziune în timp
Proprietățile de îmbătrânire ale adezivului (sau „rezistența la fluaj”) determină cât de bine își menține legătura în timp:
În timp, anumiți adezivi pot slăbi din cauza expunerii la mediu sau a stresului fizic, ceea ce duce la eșecul potențial, în special atunci când sunt aplicate pe suprafețe flexibile sau în mișcare.
Adezivii acrilici tind să îmbătrânească mai bine decât adezivii de cauciuc și își mențin rezistența legăturii pe perioade extinse.3
